O cameră de supraveghere dintr-o reşedinţă din California a înregistrat imagini inedite. Doi pui de urşi au intrat în casa propietarului şi au mers direct la frigider, relatează Houston Chronicle.
Un urs a intrat în patru gospodării din Azuga, judeţul Prahova, unde a produs mai multe stricăciuni, în timpul nopţii de duminică spre luni. Primarul spune că numărul de urşi este de 3 – 4 ori mai mare decât ar trebui şi aceştia vin tot mai des în oraş.
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
3
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
7