ARAD. Pe baza unui document „Notă despre convorbirea lui Vadim Zagladin - Consilier al Președintelui URSS, cu Ioan Mircea Pascu - Consilier al Președintelui României” din Arhiva Gorbaciov și publicat recent în presa națională, ţărăniştii arădeni din gruparea Radu Sârbu susţin că, după 1989, o agentură sovietică, funcţională pe teritoriul României, a „furat” revoluţia, prin impunerea lui Iliescu, Roman, Militaru etc.
Local
ARAD. Asociația More Than a Smile se alătură și în acest an campaniei globale dedicate Purple Day, marcată anual pe data de 26 martie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra epilepsiei – o afecțiune neurologică ce afectează milioane de persoane la nivel mondial.
Local
Magda Pintiliescu a fost un exemplu de umanitate, modestie și devotament. A activat peste 50 de ani în cadrul filialei CR Arad.
Local
CURTICI. Tinerii elevi liberali au fost o zi în „umbra” primarului Bogdan Ban de la Curtici.
ARADON Sport local
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
Local
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.