ARAD. Copreşedintele USL Arad, Ioan Cristina, consideră că în conducerea PDL nu s-a schimbat nimic.
ARAD. Decizia administraţiei locale de a prelua banii pe care şcolile îi realizează din fonduri proprii, prezentată în exclusivitate în Jurnal arădean, a stârnit revolta Uniunii Social Liberale
Arad. O primă discuţie de tatonare a avut loc vineri între reprezentanţii de vârf ai USL Arad pe tema fotoliilor care ar putea fi ocupate în viitorul apropiat.
Arad. Cum au votat candidaţii USL Arad? Aflăm dintr-un comunicat de presă remis de reprezentanţii acestora. „Candidaţii şi liderii USL s-au prezentat la vot de dimineaţa, cu încrederea că arădenii vor ieşi la vot şi vor face cele mai bune alegeri2, se arată în comunicat.
ARAD.Preşedintele PNL Arad a dezvăluit faptul că reprezentanţii CLM în AGA şi CA a TOP SA şi-au majorat indemnizaţiile.
Mapamond
Un tren suburban a lovit marți un zid de sprijin prăbușit peste șine în provincia Barcelona, făcând mai mulți răniți, a anunțat Protecția Civilă a regiunii Catalonia, în nord-estul Spaniei, relatează AFP.
Local
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
Local
Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale și a anunțat că a demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace” pentru „stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român”.
3
Local
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
1
ARADON Sport local
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.
Local
Pentru că există un singur aparat, iar unele scanări durează chiar și 80 de minute, timpii de așteptare pot fi destul de mari, având în vedere că există și o prioritizare a pacienților, în funcție de urgențe.
2