ARAD. Deputaţii USL au iniţiat o moţiune pe domeniul Transporturilor. „Transporturile au fost (şi încă sunt), aproape jumătate din perioada postdecembristă în mâna PDL-iştilor. Traian Băsescu, Anca Boagiu, Gheorghe Dobre şi Radu Berceanu au decis asupra dezvoltării infrastructurii de transporturi din România timp de 10 ani şi 7 luni. Efectele deciziilor specialiştilor PDL se pot observa cu ochiul liber în calitatea lucrărilor şi în «ritmul alert» în care se derulează lucrările la autostrăzi”, susţine deputatul Ciprian Luca.
ARAD. Ultimele studii comandate de către USL arată o intenţie de vot de peste 50% în favoarea social liberalilor.
ARAD. Social democraţii arădeni vor merge s-au poziţionat de partea lui Victor Ponta în lupta pe care preşedintele PSD o va duce în Biroul Politic Naţional pnetru revocarea lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului. Decizia a fost luată în urma consultării membrilor Biroului Permanent Judeţean.
ARAD. PSD, PNL, PC şi societatea civilă arădeană au organizat o dezbatere pe teme privind protecţia mediului.
ARAD. Social democratul Ciprian Luca este hotărât să nu îşi dea votul în Parlament pentru bugetul anul viitor, dacă în textul hotărârii nu se vor regăsi şi propunerile USL de redresare a economiei naţionale.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care măreşte cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forţelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.
Ştiri sportive
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
România
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
3
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.