ARAD. Liderul PDL Arad consideră că rezultatele confirmă relansarea PDL, cei ai USL spun că sunt nerelevante.
ARAD. Deşi negocierile privind cele trei judeţe în care USL va susţine candidaţi de la conservatori nu au fost încă definitivate, preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, spune că se pare că Aradul este unul dintre ele. Cu exactitate se va şti pe 26 august, la şedinţa Biroului Politic al PC, care se va desfăşura la Mangalia, când candidaţii vor fi anunţaţi nominal.
ARAD. Secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea, critică USL pentru atitudinea faţă de situaţia actuală a României. „ Alianţa socialistă PSD + PNL a dovedit încă o dată că nici nu înţelege, nici nu este preocupată de ce se întâmplă cu ţara pe care Ponta şi Antonescu vor să o conducă...
ARAD. Liderii PSD şi PNL Arad bat judeţul, în căutarea consensului, pentru asigurarea victoriei la locale.
ARAD. Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, este consternat de declaraţiile lui Traian Băsescu, pe care le consideră „halucinante”, cauzate de disperare. „Să spui, cu un an înaite de alegeri, că USL nu va guverna, chiar dacă va avea 51%, este incalificabil.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a confirmat joi plecarea în „sectorul privat'” a procuroarei generale Pam Bondi, o aliată fidelă a sa, și l-a numit pe fostul său avocat personal, Todd Blanche, pentru a asigura interimatul, informează AFP și Reuters.
Mapamond
SUA. JD Vance va călători pe 7 și 8 aprilie în Ungaria unde se va întâlni cu Viktor Orban, chiar înainte de alegerile legislative care vor decide soarta premierului naționalist, un aliat al lui Donald Trump, a anunțat joi biroul vicepreședintelui american, citat de AFP.
România
Ministerul Finanțelor a publicat joi seara proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede reducerea temporară a accizei la motorina standard cu 0,3 lei/litru și instituirea unei contribuții de solidaritate aplicabilă operatorilor economici care exploatează și/sau prelucrează țiței extras de pe teritoriul României, în situațiile în care prețul mediu lunar al țițeiului Brent depășește pragul de 70 dolari/baril.
România
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra unor apeluri telefonice frauduloase efectuate de persoane care se prezintă în mod fals drept inspectori ANAF Antifraudă.
România
Curtea de Apel București a dispus, joi, începerea judecății pe fond în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 02-04-2026 sunt următoarele:
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat joi că autoritățile vor contacta compania Pfizer, cu care va începe o negociere, apreciind că unele „decizii negândite se întorc împotrivă într-un timp mai lung sau mai scurt”.
1
Local
Parcul Eminescu din Arad a devenit joi, 2 aprilie, locul în care jandarmii s-au întâlnit cu publicul, cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise”, organizat pentru a marca 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
1
România
Coiful de aur de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice din aur furate anul trecut de la Muzeul Drents din Olanda și recuperate au fost returnate României, a anunțat joi Parchetul olandez într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său.