România
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a lansat platforma digitală Diesel Index care va centraliza, săptămânal, prețurile medii oficiale ale motorinei la nivel național și european, având la bază raportările oficiale ale Comisiei Europene.
Local
Cele mai multe, 162, au fost depuse la proba de Limba și literatura română. Alte 79 de contestații au fost înregistrate la Matematică, iar șase la Limba și literatura maternă.
Mapamond
Statele europene membre ale NATO și Canada se vor angaja la summitul Alianței săptămâna viitoare să ofere Ucrainei până la sfârșitul acestui an un ajutor militar de 70 de miliarde de euro și din nou aceeași sumă anul viitor, așadar 140 de miliarde de euro, au declarat vineri surse diplomatice citate de agențiile AFP și dpa.
Local
Transportatorii, atât cei de mărfuri cât și de persoane, au fost vizați de controalele ITM.
ARADON Sport local
TG. JIU. Două echipe arădene, ACS Ergad B&B și FC Pletl, au fost prezente la Campionatul Național de Minifotbal. Din păcate, drumul lor s-a oprit în faza grupelor.
ARADON Sport local
SÂNTANA. Antrenorul Adrian Abrudean caută să rezolve problemele de efectiv ale grupării fotbalistice de Liga 3, Unirea Sântana, până la reluarea pregătirilor pentru noul sezon. Astfel, în aceste zile, trei jucători au bătut palma cu echipa din Sântana.