ARAD. Circa 2400 lei au lăsat suporterii care au sfidat frigul şi lapoviţa, la punctele de colectare a donaţiilor de la intrarea principală pe stadion. Banii strânşi au darul de a ajuta familia sportivului care a activat atât la UTA cât şi la Kecskemét. Condiţiile meteo extrem de rele au făcut ca în tribune să se adune doar 150-200 de spectatori.
ARAD. UTA întâmpină o serie de probleme de efectiv. Se ştie că Pedrag Pocuca este în urmă cu pregătirea, iar Mutulescu este accidentat încă din cantonamentul de la Moneasa.
ARAD. Directorul tehnic al FCM UTA, Ionuţ Popa, a fost marele absent al verificării cu gruparea maghiară. „Mister” este bolnav (hernie de disc) şi aflat sub tratament, jucătorii în alb şi roşu fiind conduşi de pe margine de antrenorii Roland Nagy şi Dan Stupar.
ARAD - Fotbaliştii celor două echipe au evoluat sâmbătă cu sufletul, amintindu-şi de portarul Marian Sinescu.
Fără să primească nici o şansă la UTA din partea lui Ionuţ Popa, atacantul Alex Leucuţa şi-a încercat norocul în Antalya, într-un stagiu de pregătire al jucătorilor fără contract. Prin intermediul impresarului, Leucuţa a primit două oferte, una din Kazastan şi alta din Nigeria, dar, probabil, va mai aştepta până la vară, pentru a prinde un alt „tren”.