ARAD. Așa cum s-a întâmplat în mai multe rânduri, „Cetatea Voluntarilor” Arad a mai punctat o dată la capitolul imagine, după ce i-a invitat pe rapidiști la trei dintre obiectivele realizate cu sprijinul voluntarilor. Asta, înaintea meciului de mâine, de la ora 19.15, când giuleștenii dau piept cu UTA.
România
Fondul Monetar Internațional (FMI) a redus estimările privind creșterea economiei românești în acest an, până la 0,7%, de la 1,4% cât prognoza în octombrie, arată cel mai recent raport „World Economic Outlook” (WEO), publicat marți de instituția financiară internațională.
România
Primăria Municipiului Constanța a transmis, marți seara, că este alături de locatarii blocului din cartierul Henri Coandă afectați de incendiu, având la dispoziție 60 de unități locative, dintre care 41 au fost deja pregătite pentru relocarea imediată a persoanelor care au nevoie de un acoperiș deasupra capului.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, s-a declarat marți surprins de șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, reproșându-i că „ea este cea inacceptabilă”, după ce ea a deplâns atacurile lui la adresa Papei Leon al XIV-lea, în urma unui mesaj anti-război al acestuia, relatează agenția EFE.
Mapamond
Cancelarul german, Friedrich Merz, mizează pe o coordonare strânsă cu Ucraina pentru a contribui la revenirea în țară a ucrainenilor refugiați în Germania, transmite dpa.
Local
Târgul de Paște, ediția din acest an care se desfășoară în Piața Catedralei din municipiul Arad, va fi deschis până duminică, 19 aprilie.
Mapamond
China și-a înăsprit tonul la adresa SUA marți, calificând drept „periculoasă și iresponsabilă” blocarea porturilor iraniene, prezentându-se în același timp ca un protagonist activ al eforturilor de soluționare a crizei, în cursul unei zile de activitate diplomatică intensă la Beijing, relatează France Presse.