Pentru arădeni e un meci capital, iar pentru gazde, nu contează prea mult. Dar, suporterii stegarilor fac un apel fără precedent pentru ca lumea să vină la meci.
Jocurile Naționale Special Olympics, cea mai importantă competiție anuală pentru persoanele cu dizabilități intelectuale, se vor desfăşura, între 27- 29 mai, la Arad. Atletul Sorin Mîneran, fosta baschetbalistă Monica Broşovszky, un fotbalist al echipei UTA sau primarul Gheorghe Falcă vor participa la Cursa Flăcării Speranţei.
Local
Din cauza condițiilor economice, unele firme invitate au renunțat să participe la bursă, deoarece nu mai fac angajări în această perioadă.
România
Senatul a adoptat, marți, două ordonanțe de urgență privind programul SAFE de înzestrare a Armatei, ambele fiind modificate față de variantele aflate în vigoare.
1
Local
Întâlnirea dintre Cecilia şi Antonio Vivaldi a dat naştere unei revoluţii sonore: „Anotimpurile”.
Local
O stație de betoane a fost construită ilegal la Bocsig, pe o fâneață pe care sunt interzise... construcțiile.
1
România
Parchetul General susține că noua lege a salarizării aduce grave atingeri statutului procurorului, astfel încât va analiza toate demersurile legale necesare pentru apărarea acestui statut.