Suporter Club UTA a luat atitudine după incidentele de la finalul meciului de sâmbătă și critica - pe bună dreptate - atitudinea jucătorilor, în frunte cu Adrian Voicu, acesta escaladând gardul pentru a-i da o lecție unui spectator de la tribuna oficială. Iată pozitia SCU:
ARAD. Azi, de la ora 18, UTA mai poate face un pas spre realizarea obiectivului, promovarea în liga secundă. Pe arena "Motorul" sosește CS Ineu, echipăcare nu mai are nicio grijă în privința locului din clasament.
Atacantul de la UTA pare că s-a descătușat după golul de la Turceni, dar spune că a avut probleme până acum.
ARAD. Antrenorul Roland Nagy crede că nu-i jucat campionatul pentru UTA şi trebuie concentrare până la final.
INEU. Se apropie meciul UTA – CS Ineu, esenţial pentru elevii lui Roland Nagy în vederea promovării în liga secundă. Trei puncte sunt necesare ca aerul utiştilor, care întâlnesc un adversar ce nu mai are vreun obiectiv anume.
Local
Trei persoane au fost trimise în judecată, la Gurahonț, într-un dosar privind falsificarea unor date în SUMAL 2.0 și comercializarea ilegală de lemn.
România
Plenul Camerei Deputaților a reexaminat, luni, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august.
România
Președintele Nicușor Dan a participat luni, în format online, la reuniunea Coaliției de Voință, organizată chiar de Ziua Independenței Ucrainei.
Local
Compania de Apă Arad anunță vă ca continua digitalizarea sistemului de contorizare.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lăudat caracterul demonstrat de poporul ucrainean în contextul invaziei ruse, într-un discurs rostit luni de Ziua Independenței în care a mai afirmat că șeful statului rus, Vladimir Putin, este „blocat în trecut” și continuă să considere Ucraina un actor supus, informează EFE.
4