Aflat în Anglia, jucătorul ne-a declarat că va reveni la reunirea lotului și își dorește să continue în „alb-roșu”.
Un singur nume nou este cert pentru prezența la reunirea lotului: Maxim. Piț și Vezan se mai gândesc. Ce face, însă, Strătilă?
ARAD. În așteptarea marii sărbători a Crăciunului, Suporter Club UTA îi invită pe toți utiștii să petreacă împreună câteva momente dedicate echipei noastre dragi și simbolurilor legate de marea familie a Bătrânei Doamne.
Arad. Joi seară, la „Expo Arad”, UTA a făcut echipă bună, care s-a „bătut” cu toţi ceilalţi participanţi la tradiţionala întrecere „Cina Porcului”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Arad.
ARAD. Utiștii au fost alături de voluntarii arădeni în 2014 în mai multe rânduri, în acțiuni dedicate copiilor. Astfel, pe 11 septembrie, mai mulți dintre fotbaliștii clubului alb-roșu au pictat pereții Grădiniței „Piticot”, de pe strada Griviței.
Local
Noua Lege a Integrității a dus la demisia a șase consilieri județeni PNL și la autosuspendarea unui al șaptelea.
ARADON Sport local
Concursul poli-sportiv, cu probe de înot, ciclism şi alergare, ar putea deveni etapă de Campionat European.
Advertorial
Din 1 septembrie începe o nouă campanie de colectare cu predare gratuită a deșeurilor voluminoase în municipiul Arad
Local
Proiectul de hotărâre referitor la aprobarea documentațiilor inițiale pentru viitoarea piațetă a fost scos de pe ordinea de zi.
Local
Tribunalul Bihor a admis contestația depusă de fostul polițist, prins în februarie luând mită și în iulie dându-se drept polițist, deși demisionase din IPJ. Bărbatul a scăpat de arestul preventiv, fiind plasat sub control judiciar.
România
Căldura persistentă și lipsa precipitațiilor din ultimele două luni afectează culturile de vară și aprovizionarea cu furaje în Europa de Vest și Centrală, arată cel mai recent buletin MARS al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene.
Local
Primăria Municipiului Arad a anunțat că miercuri, 26 august, în intervalul orar 19:00–23:00, se va institui restricționarea temporară a circulației rutiere pe str. Academia Teologică și str. Emanoil Gojdu.
Local
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA, anunță că lucrările pentru modernizarea drumurilor din nordul județului sunt în grafic.