Trioul Catanzariti – Barbu – Marțian au discutat telefonic cu Adrian Falub, care și-a dat doar un acord de pricipiu pentru preluarea băncii tehnice a UTA-ei.
În urmă cu câteva minute, cei de la UTA au căzut la pace şi au decretat: Gio şi Marţian s-au înţeles cu privire la creanţe, Falub este noul antrenor, iar lotul se reuneşte pe 20 ianuarie, până atunci toată lumea fiind în concediu.
Deși clubul a convocat o conferință de presă, aceasta nu a mai avut loc, deoarece fanii au intrat peste finanțator.
ARAD. Pornind de la acest sugestiv mesaj către echipa de baschet feminin a Aradului, Univ Goldiş ICIM, afişat în tribunele Sălii Sporturilor de galeria echipei de fotbal UTA, la ultima finală a Ligii Naţionale, preşedintele Marcel Urban lansează un apel către publicul arădean.
Administratorul judiciar de la SC FC UTA SA cheamă azi jucătorii la reunirea lotului.
România
Ucraina este pregătită să contribuie la dezvoltarea capacităților de apărare ale României și Republicii Moldova, a declarat joi, la Chișinău, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, într-o conferință de presă comună cu președinta moldoveană, Maia Sandu, și președintele român, Nicușor Dan.
România
Republica Moldova este norocoasă să aibă vecini ca România și Ucraina, a declarat joi, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, președinta moldoveană, Maia Sandu, însoțită pe scenă de președintele român, Nicușor Dan, și președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cu ocazia marcării a 35 de ani de independență a Republicii Moldova.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, „nu va ataca un teritoriu al NATO”, transmit AFP și Reuters.
România
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit, joi seară, în cadrul unei acțiuni de căutare și salvare a persoanelor, desfășurată în Marea Neagră, după ce la bordul unei nave comerciale, care tranzita zona economică exclusivă a României, a avut loc un incendiu.
România
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi seară, la Chișinău, că „mai este doar puțin” până când Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană, apreciind că țara vecină are „conducători care știu să o ducă acolo” și cetățeni care susțin acest obiectiv.
România
Rezultatele extragerilor din data de 27-08-2026 sunt următoarele:
România
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) atrage atenția asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantității unui produs în timp ce prețul rămâne neschimbat sau nu scade proporțional, astfel încât consumatorul primește mai puțin produs pentru aceeași sumă.
Local
Cele 21 de percheziții din patru județe, efectuate într-un dosar de furturi de cablu și poluare, au dus la confiscarea a peste 69.000 de euro, 207.000 de lei și aproximativ 400 de grame de aur.
1
Local
Acesta a fost arestat preventiv după o urmărire de aproximativ 10 kilometri. Tânărul a condus fără permis și cu numere false.