ARAD. Echipa de fotbal feminin a Aradului, pregătită de Gigi Cameniţă şi Adriana Inoan, se pregăteşte să ia startul într-o ediţie a Diviziei A care are rolul de a împărţi, la finalul stagiunii 2012-2013, echipele în două eşaloane.
TIMISOARA. Antrenorul Falub spune că s-a dus la egal contra lui „Poli”, aşa că e mulţumit de rezultat.
BUCUREŞTI. Federaţia Română de Fotbal a dat publicităţii cele 14 jocuri din faza V a Cupei României, ultima înainte de intrarea în competiţie a grupărilor de Liga I. Două echipe arădene, Şoimii Pâncota şi SC FC UTA SA, se vor afla faţă în faţă marţi, 11 septembrie, ora 16,30, pe terenul grupării de Liga III.
TIMISOARA. Miron a fost salvatorul „Bătrânei Doamne”, el egalând în minutul 84, la trei minute dupe ce a intrat pe teren.
Ultimul jucător care a părăsit UTA în această vară este Alexandru Capătă, plecat la Naţional Sebiş, împrumut, până la iarnă.
Local
O nouă Miss Arad a fost aleasă joi seara, în decorul Vechiului Cazinou. Alisia Drăgan a câștigat ediția cu numărul XXI, la capătul unei finale în care cele 14 concurente au trecut prin probele tradiționale ale competiției.
Local
Două proiecte mari ale Aradului revin în atenția publică, organizația PNL Municipiul Arad luând decizia de a începe adunarea de semnături pentru ele.
1
Advertorial
În acest final de săptămână, Carbenta Com – dealer-ul Ford din Oradea, Arad și Deva – este partenerul competiției sportive „Castelul din Carpați”, care se va desfășura în Pasul Vâlcan, din județul Hunedoara.
Local
Aproximativ 2 hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări pe Câmpul Liniștii, în municipiul Arad.
1
România
Președintele Nicușor Dan a felicitat-o, vineri, pe Giorgia Meloni, după ce Guvernul condus de aceasta a devenit cel mai longeviv executiv din istoria Italiei, șeful statului subliniind că stabilitatea guvernamentală asigură continuitatea instituțională.
Mapamond
Kremlinul a calificat vineri drept nefondate acuzațiile autorităților germane privind implicarea Rusiei într-un incident cu dronă în orașul german Leipzig, relatează EFE.
Local
În urma unui grav accident rutier familia Sarei Sărac are nevoie de sprijinul comunității pentru a-i putea asigura tratamentul și îngrijirile medicale.
Local
În urma intervenției medicale, ficatul, rinichii și corneea pacientului aflat în moarte cerebrală au putut fi prelevate de echipele medicale de la Arad, Cluj și București.
Mapamond
Fiecare oră suplimentară de comportament sedentar prelungit şi neîntrerupt este asociată cu un risc cu 9% mai mare de deces în urma cancerului, conform unui studiu realizat în Marea Britanie şi citat de Science Daily. Studiul a fost condus de Frederick Ho de la Universitatea din Glasgow, Marea Britanie, şi de colegii săi, şi a fost publicat în revista PLOS Medicine.