Arad. Pentru ca reeditarea „dublei” din Cupa Campionilor Europeni, de acum mai bine de 40 de ani, să fie cat mai aproape de adevăr, cei de la Steaua Roşie Belgrad au propus celor de la UTA ca partida de luni să aibă şi retur, în capitala Serbiei, urmând să se stabilească doar data de disputare.
Bătrânul stadion „Francisc Neuman” a fost, azi după amiază, „teatrul” unei întâlniri încărcate de istorie, în care s-au întâlnit legendarele echipe UTA şi Steaua Roşie Belgrad, în reeditarea partidei din Cupa Campionilor Europeni, de acum mai bine de patru decenii. Atunci, sârbii au avut câştig de cauză şi s-au calificat mai departe, după victorii în cele două manşe.
SEBIŞ. Mâine, de la ora 17.30, elevii lui Adrian Falub dispută primul joc oficial al sezonului, la Sebiş, în Cupa României, cu Naţional.
Arad. După ce l-a pierdut şi pe Emil Dică, plecat înapoi la Mioveni, arădenii stau prost la capitolul valoarea lotului.
Chişineu Criş. Doriţi de mai multe echipe, tinerii jucători ai UTA-ei, Raul şi Cristian Caba au semnat, până la urmă, cu Crişul Chişineu Criş. managerul general al acestei echipe, Daniel Cherecheş spune că - astfel - s-a rezolvat şi problema juniorilor, acolo unde nu se stătea foarte bine.
Local
O nouă Miss Arad a fost aleasă joi seara, în decorul Vechiului Cazinou. Alisia Drăgan a câștigat ediția cu numărul XXI, la capătul unei finale în care cele 14 concurente au trecut prin probele tradiționale ale competiției.
Local
Două proiecte mari ale Aradului revin în atenția publică, organizația PNL Municipiul Arad luând decizia de a începe adunarea de semnături pentru ele.
1
Advertorial
În acest final de săptămână, Carbenta Com – dealer-ul Ford din Oradea, Arad și Deva – este partenerul competiției sportive „Castelul din Carpați”, care se va desfășura în Pasul Vâlcan, din județul Hunedoara.
Local
Aproximativ 2 hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări pe Câmpul Liniștii, în municipiul Arad.
1
România
Președintele Nicușor Dan a felicitat-o, vineri, pe Giorgia Meloni, după ce Guvernul condus de aceasta a devenit cel mai longeviv executiv din istoria Italiei, șeful statului subliniind că stabilitatea guvernamentală asigură continuitatea instituțională.
Mapamond
Kremlinul a calificat vineri drept nefondate acuzațiile autorităților germane privind implicarea Rusiei într-un incident cu dronă în orașul german Leipzig, relatează EFE.
Local
În urma unui grav accident rutier familia Sarei Sărac are nevoie de sprijinul comunității pentru a-i putea asigura tratamentul și îngrijirile medicale.
Local
În urma intervenției medicale, ficatul, rinichii și corneea pacientului aflat în moarte cerebrală au putut fi prelevate de echipele medicale de la Arad, Cluj și București.
Mapamond
Fiecare oră suplimentară de comportament sedentar prelungit şi neîntrerupt este asociată cu un risc cu 9% mai mare de deces în urma cancerului, conform unui studiu realizat în Marea Britanie şi citat de Science Daily. Studiul a fost condus de Frederick Ho de la Universitatea din Glasgow, Marea Britanie, şi de colegii săi, şi a fost publicat în revista PLOS Medicine.