ARAD. În timpul primei reprize, iar apoi la pauză, cel mai admonestat jucător de la UTA a fost Octavian Drăghici. Acesta nu a reuşit să se „lipescă” la gol, deşi a avut câteva oportunităţi de a înscrie. La fiecare ratare, atacantul trebuia să suporte furia fanilor, care l-au luat în colimator, iar la pauză chiar l-au jignit.
ARAD. Era minutul 80, când Hidişan era schimbat cu Alexandru Capătă, lucru care i-a enervat pe suporteri, dar şi pe jucător. O parte a publicului a început să huiduie decizia, lucu ce i-a dat „apă la moară” fotbalistului.
ARAD. Imediat după meci, antrenorul principal al UTA-ei, Roland Nagy a declarat: „Am continuat şi la acest meci cu prestaţia slabă de la Baia Mare, pormind partida, practic, de la 0-1. Am întors rezultatul, ceea ce e îmbucurător, însă nu am putut ţine de el şi nu avem nicio scuză pentru acest fapt.
UTA a pierdut meciul de pe teren propriu cu Luceafărul Oradea după un meci în care a arătat o lipsă crasă de valoare. Atacantul oaspeţilor, Tibor Moldovan, a arătat ca la nivelul diviziei secunde se poate câştiga un meci doar din talent, reuşind un gol de excepţie din lovitură liberă, după care a transformat un penalty care a decis meciul.
ARAD. Trei puncte sunt vitale pentru „Batrana Doamna”, in meciul de maine contra echipei secunde a judetului Bihor.
Local
Președintele PSD Arad a fost luat în vizor de către cei de la Institutul Elie Wiesel, care îl acuză de xenofobie.
Local
Pentru a proteja drumul Lipova-Șiștarovăț-limită de județ Timiș, Consiliul Județean Arad introduce restricții pentru traficul greu.
România
Președintele Nicușor Dan afirmă că „ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an”, de preferat odată cu legea bugetului pe 2027.
Local
Rugăciune, binecuvântare și îndemnuri la perseverență au fost elementele începutului de an la Seminarul Teologic Ortodox.
România
Cele patru luni fără Guvern cu puteri depline sunt „un eșec pentru toată lumea”, a declarat, luni, președintele Nicușor Dan, care a vizitat, cu ocazia începerii noului an școlar, Școala Gimnazială nr. 1 din Comuna Curcani, județul Călărași.
2
Local
Aproximativ 60.000 de elevi au început anul școlar în județul Arad, iar Inspectoratul Școlar anunță că școlile își desfășoară activitatea normal în tot județul.
1
Local
Lucrările care trebuiau să dureze doi ani s-au întins pe șapte. Noul an școlar a adus însă și momentul mult așteptat la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”: curtea școlii a putut fi folosită din nou pentru festivități.
România
România a parcurs un an de consolidare cu cea mai ambițioasă corecție fiscal-bugetară din Uniunea Europeană (UE), trecând de la o economie bazată pe consum pe datorie, la o economie bazată pe investiții și dezvoltare pe termen lung, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1