Foşti mari jucători de la UTA, Poli şi Bihor îl vor comemora pe unul din cei mai mari jucători României.
Arad. Situaţia jucătorilor extracomunitari din liga secundă din România s-ar putea să ia o întorsătură spectaculoasă, căci se încearcă împiedicarea acestora să mai pătrundă în România.
Arad. Cele două echipe vor neapărat victoria în partida de sambata, trei puncte ajutându-le enorm în economia clasamentului.
ARAD. Revelaţia începutului de sezon în Divizia A de fotbal feminin, UTA – Tânăra Doamnă, profită de întreruperea campionatului pentru a-şi verifica potenţialul, sâmbătă, ora 15, pe stadionul Motorul din Aradul Nou, împotriva selecţionatei judeţului Bekes (Ungaria).
Arad. UTA nu are decât varianta victoriei cu bistriţenii, care sunt liderii seriei şi se gândesc la revenirea în prima ligă.
Mapamond
Inteligența artificială avansată ar putea reprezenta „un risc existențial pentru omenire”, a avertizat luni Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, care a cerut elaborarea rapidă a unor reguli internaționale pentru controlul și securitatea acestei tehnologii, transmite France Presse.
Local
Președintele PSD Arad a fost luat în vizor de către cei de la Institutul Elie Wiesel, care îl acuză de xenofobie.
Local
Pentru a proteja drumul Lipova-Șiștarovăț-limită de județ Timiș, Consiliul Județean Arad introduce restricții pentru traficul greu.
România
Președintele Nicușor Dan afirmă că „ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an”, de preferat odată cu legea bugetului pe 2027.
Local
Rugăciune, binecuvântare și îndemnuri la perseverență au fost elementele începutului de an la Seminarul Teologic Ortodox.
Local
Ministrul Educației și Cercetării a fost interpelat de către deputatul Geanina Pistru privind situația Palatului Copiilor din Arad.
3
Local
Aproximativ 60.000 de elevi au început anul școlar în județul Arad, iar Inspectoratul Școlar anunță că școlile își desfășoară activitatea normal în tot județul.
1
Local
Lucrările care trebuiau să dureze doi ani s-au întins pe șapte. Noul an școlar a adus însă și momentul mult așteptat la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”: curtea școlii a putut fi folosită din nou pentru festivități.