aradon.ro Web analytics


„Bătrâna Doamnă” nu face prea multe mutări în lot, are parte de meciuri amicale modeste şi tot caută primul unsprezce.
ARAD. „Lovitură de teatru”: După ce arădenii şi-au luat gândul de la jucător, acesta a insistat să joace la Arad, refuzând Delta Tulcea.
ARAD. Tratat cu dispreţ de ultimii conducători care s-au perindat pe la şefia „Bătrânei Doamne”, echipa pe care nu a trădat-o niciodată, Flavius Domide şi-a găsit refugiul în ipostaza observatorului de joc şi în munca depusă la AJF Arad. Astfel a reuşit să-şi mai potolească setea de fotbal.
BEKESCSABA. Cei de la UTA, deşi îl cunoşteau şi, mai ales, sunt în criză de atacanţi, n-au avut ochi pentru Alex Leucuţa.

România

CSAT: Consolidarea posturii SUA în țara noastră reprezintă o investiție strategică în securitatea României
Consolidarea posturii militare a SUA în țara noastră reprezintă o investiție strategică în securitatea României, informează Administrația Prezidențială, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

România

Hidroelectrica majorează, din octombrie, prețul energiei pentru clienții noi și pentru contractele ajunse la termen
Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat.

România

PNL cere Partidului Social Democrat, clarificări despre „deplasarea de lux” la Mykonos a lui Florin Manole, cu Victor Ponta şi Cristian Deliorga
PNL cere PSD să explice public „deplasarea de lux” la Mykonos a fostului ministru al Muncii Petre-Florin Manole, alături de judecătorul Curţii Constituţionale a României Cristian Deliorga, Victor Ponta, alţi foşti miniştri şi oameni de afaceri, se arată într-un comunicat al formaţiunii. 1

România

PNL și USR au depus o sesizare la CCR în care reclamă numirea a doi membri în Biroul permanent
Grupurile parlamentare ale USR și PNL din Camera Deputaților au depus, luni, o sesizare către Curtea Constituțională prin care reclamă „decizia abuzivă a noii majorități” din forul legislativ privind numirea a doi membri în Biroul permanent, au anunțat liderii deputaților celor două formațiuni, Diana Stoica și Gabriel Andronache.

Mapamond

ONU: Inteligența artificială avansată ar putea reprezenta un risc existențial pentru omenire
Inteligența artificială avansată ar putea reprezenta „un risc existențial pentru omenire”, a avertizat luni Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, care a cerut elaborarea rapidă a unor reguli internaționale pentru controlul și securitatea acestei tehnologii, transmite France Presse.

Local

Institutul Elie Wiesel, „atac frontal” la Mihai Fifor
Președintele PSD Arad a fost luat în vizor de către cei de la Institutul Elie Wiesel, care îl acuză de xenofobie. 8

Local

Trafic restricționat doi ani pe un drum nou din Arad
Pentru a proteja drumul Lipova-Șiștarovăț-limită de județ Timiș, Consiliul Județean Arad introduce restricții pentru traficul greu.

România

Nicușor Dan: Ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an
Președintele Nicușor Dan afirmă că „ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an”, de preferat odată cu legea bugetului pe 2027. 1

Local

A început anul școlar și la Seminarul Teologic Ortodox
Rugăciune, binecuvântare și îndemnuri la perseverență au fost elementele începutului de an la Seminarul Teologic Ortodox.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.