ARAD - UTA a încropit în grabă o echipă cu care trage nădejde să scoată un rezultat favorabil în prima etapă a Ligii a 2-a.
ARAD. În lipsa unor informaţii definitive, negocierea contractelor cu jucătorii a dat naştere la o serie de zvonuri. Între acestea, de pildă, că Mutulescu şi Roman au plecat deja din Arad, neînţelegându-se cu conducerea UTA S.A.
ARAD. Trebuie încheiate contractele cu jucătorii, aceştia să fie legitimaţi şi să (se) păşească cu dreptul în campionat.
ARAD. La invitaţia unor arădeni stabiliţi de ani buni în Germania, pentru care UTA va rămâne veşnic echipa lor de suflet, „Bătrâna Doamnă” va disputa, în vara anului viitor, un meci amical cu Bayern Munchen. Este vorba despre un joc al echipelor de old-boys, ştirea find prezentată, în premieră, luni seara, în cadrul emisiunii „Dincolo de gazon”, difuzată de Info TV, la care invitaţi au fost Gheorghe Vaczi şi Gabor Biro, preşedintele, respectiv, antrenorul Old Boys UTA.