aradon.ro Web analytics


ARAD. În această săptămână, practic după ce s-a hotărât destituirea lui Lucian Tetileanu de la UTA, clubul arădean a fost înştiinţat că are transferurile blocate şi nu va fi programată în campionat dacă nu îi plătesc jucătorului sârb Branko Radovanovic restanţele financiare, în sumă de 36.000 de euro.
ARAD - Nereţinut în lotul UTA-ei de Ionuţ Popa, atacantul senegalez Demba înscrie meci de meci pentru noua sa echipă, CSU Vasile Goldiş. Şi în amicalul cu Lotus Felix, încheiat 2-2, Demba şi-a trecut numele pe lista marcatorilor, alături de Găldeanu.
ARAD - Performanţă, corectitudine, construcţie sănătoasă. Acestea sunt coordonatele pe care noul director executiv al clubului UTA, Alexandru Meszar doreşte să le implementeze (şi) la Centrul de copii şi juniori. De aici şi până la o veritabilă „revoluţie” în sectorul juvenil alb-roşu n-a mai fost decât un singur pas.
ARAD - Până azi dimineaţă, ceva mai puţin de 200 de suporteri au găsit de cuviinţă să-şi achiziţioneze un abonament la jocurile de pe teren propriu ale echipei UTA pentru sezonul 2009/2010. Cifra este una extrem de scăzută.

România

Procesul lui Călin Georgescu a început cu o amânare. Laura Vicol, avocata unui membru din gruparea Potra
Curtea de Apel București a amânat miercuri, pentru 28 septembrie, procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Mapamond

Atacurile Rusiei afectează companii militare și centre logistice, inclusiv pentru industria alimentară, în Kiev, Mikolaiv și Odesa
Armata rusă a lansat în noaptea de marți spre miercuri atacuri combinate împotriva unor companii militare și centre logistice din Kiev și regiunile Mikolaiv și Odesa, a informat miercuri Ministerul Apărării de la Moscova, informează EFE.

Local

Cu 117 km/h, pe o stradă din municipiu
ARAD. Un bărbat de 29 de ani a fost prins de radar în timp ce circula cu viteza de 117 km/h, pe o stradă din municipiul Arad.

România

CE aprobă un nou produs românesc care beneficiază de indicație geografică protejată: „Brânza frământată de Teaca”
Comisia Europeană a aprobat miercuri înregistrarea ca Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a produsului: „Brânza frământată de Teaca” din România , se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Local

UAV organizează Conferința AGROMALIM 2026
Evenimentul are loc în cadtul târgului Agromalim și va aborda teme care vizează ingineria și managementul în agricultură și dezvoltare rurală, ingineria alimentară, protecția mediului, turismul rural și dezvoltarea sustenabilă.

Local

Zilele Culturii Sârbe, la Arad
Uniunea Sârbilor din România anunță organizarea Zilelor Culturii Sârbe în municipiul nostru.

Local

46 de intervenții într-o singură zi pentru pompierii arădeni
Pompierii militari arădeni au gestionat 46 de situații de urgență în doar 24 de ore. Cele mai multe solicitări au fost pentru acordarea asistenței medicale, însă salvatorii au intervenit și la două incendii de vegetație, în Măderat și Arad.

România

Buzoianu: Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar face pe dos în cazul drumului din Pădurea Băneasa
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar Direcția Silvică Ilfov modifică amenajamentul silvic al drumului din Pădurea Băneasa spre Greenfield, cu nerespectarea legii, afirmă ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o postare publicată, miercuri, pe pagina sa de socializare.

Local

Preînscrieri pentru Rotary Youth Exchange
Districtul Rotary 2241 a lansat preînscrierile pentru Programul Rotary Youth Exchange 2027-2028.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.