La UTA, ziua de azi a fost rezervată întâlnirii cu presa. Antrenorul Laurenţiu Roşu a spus că atât el, cât şi jucătorii ştiu exact ce s-a întâmplat la Brăila, de ce echipa a pierdut, după ce – la un moment dat – partida părea „floare la ureche” pentru ei. Dar, în acelaşi timp, nu poate da nume a celor vinovaţi, deoarece meciul cu Metalul Reşiţa e la fel de important.
România
Situația energetică națională este stabilă, iar capacitățile de producție disponibile, împreună cu cele de import, asigură necesarul de energie electrică al României, în contextul indisponibilizării Unităților 1 și 2 de la Cernavodă, a anunțat marți Compania Naționala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA.
România
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, vicepreședinte al PNL, a afirmat, marți, că premierul interimar Ilie Bolojan a devenit incomod pentru că agenda sa vizează „eliminarea privilegiilor și sinecurilor și reformarea din temelie a statului român”.
1
România
Președintele Nicușor Dan a transmis marți o primă reacție privind decizia CCR pe Legea integrității, subliniind că argumentele din sesizarea lui de neconstituționalitate erau foarte solide.
Local
Ediția 2026 a Teatrului de Vară a fost declarată una de succes, peste 8.000 de spectatori participând la spectacole.
Local
Tradiționala sărbătoare la avea loc în perioada 20 – 23 august și propune zeci de evenimente pentru participanți.
Local
Consiliul Județean Arad speră să obțină finanțare europeană pentru dezvoltarea Taberei Căsoaia.
1
România
Cheltuielile publice pentru educație (de la grădiniță și până la liceu) în Uniunea Europeană au reprezentat 4,7% din produsul intern brut (PIB) în anul 2023, o cifră care nu a suferit modificări comparativ cu situația din anul 2022, arată datele publicate marți de Eurostat.