Pe sinteticul de pe „Şega”, întrucât terenul din Sînicolau Mic, modernizat de Primărie, era acoperit de apă, juniorii Under 17 de la UTA au răzbunat singura înfrângere stagională în Liga Elitelor, acel 1-3, din deplasarea de la Miercurea Ciuc. De această dată a fost 2-1 pentru junii alb-roşii, prin golurile reuşite de Sabău şi Gruiescu, rezultat cu care trupa pregătită de Costel Bogoşel şi Mihai Petcuţ şi-au consolidat locul 2 în Seria Vest a Ligii Elitelor.
22 victorii din tot atâtea meciuri jucate, un golaveraj neverosimil, 319-5 şi o medie incredibilă de 14,5 goluri pe meci. Este bilanţul echipei ACS UTA Bătrâna Doamnă, câştigătoare a Campionatului Judeţean al juniorilor C (născuţi 2001), ediţia 2015-2016. Gruparea pregătită de Alexandru Gaica reprezintă judeţul Arad la faza zonală organizată de FRF în perioada 2-5 iunie pe terenul ICRTI.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.