ARAD. AR-MEDICA este cea mai mare expoziție de profil medical din vestul țării și una dintre cele mai importate la nivel național. În cadrul expoziției, pe lângă standurile unde se poate consulta oferta de bunuri și servicii medicale, sunt organizate simpozioane, congrese, conferințe și workshop-uri cu teme medicale pentru medici generaliști, specialiști, stomatologi, medici de familie, medici veterinari, tehnicieni dentari, farmaciști și asistenți medicali.
ARAD. Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad implementează Proiectul cu titlul „Digitalizarea proceselor de învățământ și cercetare a Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad” (cod 1172248693) în perioada octombrie 2022 – decembrie 2025, finanțat prin Ministerul Educației, în cadrul apelului Granturi pentru digitalizarea universităților din Componena 15 - Educație, a Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Reforma 5: Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației, Investiția 16: Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului.
ARAD. Studenții Facultății de Farmacie din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, anul V de studiu, au vizitat laboratorul S.C. IDP Botanical Pharm, însoțiți de doamna asist. univ. dr. Elisabeta Chișe, cu care studiază disciplina Industria medicamentului și Biotehnologii Farmaceutice.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2