La manifestările dedicate împlinirii a 70 de ani de la eliberarea Slovaciei de sub dominația nazistă.
Marius Popa a participat la o întâlnire cu studenţi ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
Acțiuni de prevenție ale Clubului Lions Arad împreună cu studenții Universităţii de Vest „V. Goldiş”
ARAD. Studenți ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, din cadrul Facultății de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară a UVVG, în special de la liniile engleză și franceză, au participat, zilele trecute, la o întrunire a Clubului Lions din Arad, care a avut loc la Activ Club Arad.
UVVG, parteneră în organizarea celui de-al doilea Congres Mondial al proteinei - canal al apei (aquaporine și proteine).
Prima promoție de absolvenți ai UVVG la Specializarea Medicină Generală, în limba franceză.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri că Iranul nu are „altă carte în mână” pentru a negocia decât Strâmtoarea Ormuz, transmite AFP.
Mapamond
Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a cerut vineri un armistițiu în Liban și deblocarea activelor țării sale înaintea oricărei negocieri de pace cu Statele Unite, transmite AFP.
Mapamond
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a reafirmat vineri că apartenența la NATO este „în interesul Americii”, după noile critici ale președintelui american Donald Trump, care amenință de mai multe luni cu părăsirea Alianței, transmite AFP.
România
Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării și în regiunile intracarpatice, iar precipitațiile vor fi în mare parte apropiate de normal, însă sunt așteptate și perioade cu deficit de ploi în anumite zone.
UT Arad
UTA a semnat un contract de profesionist cu tânărul jucător din Academie!
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, și-a acuzat vineri adversarii, cu două zile înainte de alegerile legislative de duminică, că s-au angajat într-o „tentativă organizată de a folosi haosul, presiunea și demonizarea internațională pentru a inversa decizia poporului ungar”, relatează AFP și MTI.
4
ARADON Sport local
Au trecut peste două decenii de când câștigătoarea sezonului regulat sub panoul feminin nu s-a calificat în marea finală.
Ştiri sportive
Fostul mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu, decedat la vârsta de 80 de ani, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din Capitală, la funeralii participând aproximativ 200 de persoane printre care oameni de fotbal, antrenori, jucători, conducători și iubitori ai fotbalului.