La 25 noiembrie 1862 se împlinesc 150 de ani de la naşterea marelui patriot român, om de cultură şi om politic, Vasile Goldiş. Personalitatea sa exemplară a marcat o epocă, impunându-l ca unul din corifeii Marii Uniri. Student eminent, apoi profesor, Vasile Goldiş s-a consacrat cu tenacitate pregătirii conştiinţelor celor din Ardeal şi Banat pentru realizarea idealului sacru al tuturor românilor - Marea Unire.
ARAD. O delegaţie din Tunisia, condusă de Excelenţa Sa Mahbouba Chebbi Guiga, ambasadorul Tunisiei în România, a vizitat, în data de 15.11.2012, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.
ARAD. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele „Universităţii de Vest Vasile Goldiş”, s-a întâlnit în data de 14.11.2012, la Complex Hotelier Transfrontalier şi de Cercetări în Gerontologie de la Nădab, din cadrul UVVG, cu Excelenţa Sa, Mario Cospito, ambasadorul Italiei la Bucureşti.
UVVG, reprezentată la „Conferinţa internaţională privind traficul internaţional de persoane”, ediţia a II-a.
ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad organizează în această perioadă ample manifestări ştiinţifice dedicate marelui patriot român Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii care îi poartă numele, sub genericul „Vasile Goldiş – 150 de ani de la naştere”.
Local
Tânăra este din Dezna, iar în urma deciziei de a conduce deși nu avea permis s-a ales cu dosar penal.
Local
Deși avea ordin de protecție și nu se putea apropia de fosta soție, un bărbat din Mișca a decis să încalce această restricție și a fost arestat.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că aşa-numitele "taxe reciproce" pe care le-a decretat din 2025 sunt ilegale, transmite AFP.
Mapamond
Pakistanul a afirmat într-un comunicat datat 21 februarie, dar publicat abia duminică la primele ore, că a lansat atacuri aeriene asupra unor obiective din Afganistan, informează Reuters.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat un control la o societate comercială din Pâncota, descoperit sute de articole contrafăcute.
România
Vremea se va încălzi în toate regiunile pe parcursul săptămânii viitoare, iar temperaturile diurne vor urca în anumite zone până la 14 grade Celsius, potrivit prognozei săptămânale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
ARADON Sport local
Media de vârstă a lotului a scăzut cu 9 ani. Claudiu Ghiţă este noul antrenor.