TIMIŞOARA. Sportivii de la Dragonul UVVG Arad (sensei Marius Gyenge) s-au remarcat la Openul Timişoara la karate, competiţie la startul căreia s-au alinat 332 concurenţi de la cluburi din Italia, Serbia şi România.
ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” organizează, în parteneriat cu Fundaţia Ştiinţifică Egon and Ann Diczfalusy pentru Sănătatea Reproducerii, în perioada 7-11 noiembrie, Congresul Internațional „Diczfalusy pentru sănătatea reproducerii”, ediția a VI-a, care are ca scop crearea unui forum academic de discuţii şi dezbateri pe teme legate de sănătatea reproducerii şi dezvoltarea şi promovarea învăţământului medical.
Studenții mediciniști ai Universităţii de Vest „V. Goldiş ”, prezenți la tărgul internațional AR-MEDICA.
ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, reprezentată prin rector fondator, Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii şi Clubul sportiv TÄBY IS INNEBANDY, din oraşul TÄBY - Stockholm, Suedia, reprezentat de preşedintele clubului, dl.
Local
Fie că au fost depistaţi cu alcoolemii, fie că au fost depistaţi la volan deşi nu aveau dreptul. S-au ales cu dosare penale.
România
Președintele Nicușor Dan consideră că decizia agenției Standard & Poor's de a menține ratingul de țară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiții, însă atrage atenția că „nu este un moment de relaxare”.
Mapamond
Discuțiile SUA-Rusia privind Ucraina includ mai nou un acord petrolier de miliarde de dolari (presă)
Discuțiile administrației președintelui american Donald Trump cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina s-au extins pentru a include un acord petrolier în valoare de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar urma să profite oameni de afaceri din Orientul Mijlociu care au legături cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, a relatat sâmbătă The New York Times (NYT), citat de Reuters.
Local
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
Local
AFIR a centralizat proiectele depuse în primele cinci zile de la deschiderea liniei de finanțare pentru producerea de energie solară cu stocare.
România
Poliția Rutieră poate reține talonul dacă, în timpul unui control, constată probleme tehnice grave, echipări neconforme sau alte nereguli, precum folii neomologate ori zgomot peste limitele admise.
Local
Polițiștii Biroului Rutier, și cei Biroului Siguranță Școlară, au desfășurat o activitate preventivă, adresată copiilor preșcolari.