ARAD. Universitatea de Vest „V. Goldiş” şi Universitatea din Padova au organizat Conferinţa Internaţională IN.S.P.I.R.E.
Fundaţia „Egon şi Ann Diczfalusy” şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” organizează cel de-al VI-lea Simpozion Internaţional Ştiinţific Diczfalusy
ARAD. UVVG şi Universitatea din Padova organizează Conferinţa Internaţională IN.S.P.I.R.E.
ARAD. Videoconferinţă în era tehnologiilor artificiale, organizată de Universitatea „V. Goldiș”.
ARAD. Membrii din conducerea Ligii Studenților au împărțit, ieri, mărțișoare femeilor din conducerea Universității, colegelor dar și arădencelor.
Local
Bloom Fest Curtici a adus culoare, creativitate și energie în centrul orașului, unde mii de flori, dar și spectacole și activități pentru toate vârstele, au transformat evenimentul într-un veritabil cu și despre comunitate.
ARADON Sport local
Purtătoare a ecusonului FIFA de doi ani, arădeanca Andreea Şuşcă, a avut parte de o nouă delegare internaţională.
ARADON Sport local
ŞIMAND. Șoimii Șimand domină seria a 4-a a barajelor Campionatului Național de futsal U19, ajungând la patru victorii consecutive.
Mapamond
Directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), Kash Patel, a declarat sâmbătă că atacatorul care a pătruns sâmbătă seara într-un hotel din Washington, unde preşedintele Donald Trump participa la un eveniment şi a determinat evacuarea acestuia, avea asupra sa o armă lungă în momentul în care a fost reţinut de Serviciul Secret prezidenţial, transmite EFE.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă seară că incidentul armat survenit la cina corespondenţilor de la Casa Albă nu îl va face să renunţe la războiul împotriva Iranului şi că nu consideră că incidentul a avut legătură cu criza internaţională, relatează duminică AFP.