ARAD. Centrul de Conferinţe Academice din cadrul UVVG a găzduit, marţi, un eveniment deosebit,: sărbătorirea studenţilor sportivi de înaltă performanţă, care au obţinut titluri europene şi naţionale.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul UVVG, prezent la aniversarea a 20 de ani de existenţă a Universităţii Româno-Americane.
ARAD - Între studenţilor medicinişti de la UVVG şi cei de la Facultatea de Medicină din Seghed.
UVVG a participat la Târgul internaţional şi la conferinţele pentru energie regenerabilă şi eficienţă energetică în construcţii şi renovări - „ENREG ENERGIA REGENERABILĂ”.
ARAD. Sub egida Centrului de Studii Iudaice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, se află în pregătire, pentru a vedea lumina tiparului, un manuscris inedit semnat de Emanuel Kamil - „Purtătorii de banderole galbene din Ardeal”.