O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii, a participat, vineri, 15.01.2015, la manifestările organizate de comunitatea românească din Vârşeţ, Ambasada României în Serbia şi Consulatul Român din Vârşeţ, cu ocazia celebrării zilei de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu şi a Culturii Române.
O delegație a Facultății de Științe Juridice, din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, condusă de conf. univ. dr. Cristian Alunaru, decanul Facultății, a participat, recent, la o manifestare omagială demnă de cele mai importante ceremonii,organizată, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în onoarea întregii activități a prof. Liviu Pop, personalitate a lumii juridice, care ani de zile a fost titular la Facultatea de Drept din cadrul UVVG.
Local
Procurorul arădean a trecut de toate testele și a preluat șefia DIICOT Central.
România
Un vagon al trenului Regio 2029 Timișoara Nord – Arad a fost retras din circulație după ce un călător a descoperit o colonie de ploșnițe printre scaune. CFR Călători susține că este un caz izolat și anunță dezinsecții repetate și măsuri suplimentare.
Mapamond
Rusia și-a reafirmat joi disponibilitatea de a ajuta Iranul să scoată din țară uraniul îmbogățit dacă Republica Islamică va decide în cele din urmă acest lucru, informează EFE.
Ştiri sportive
Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul clubului ucrainean de fotbal Șahtior Donețk, și-a luat rămas bun de la Mircea Lucescu, joi seara, la Arena Națională, iar la ieșire a declarat că prietenul său l-a învățat să bea vin, iar la rândul său l-a învățat pe fostul selecționer să cânte karaoke.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a trimis pe teren doi tineri ai Academiei, la meciul cu Metaloglobus.
Mapamond
Cancelarul german Friedrich Merz a admis joi că ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului a devenit un „test de rezistență” pentru relațiile transatlantice, în contextul nemulțumirilor președintelui Donald Trump cu privire la presupusa lipsă de sprijin din partea aliaților europeni și a amenințării sale de a părăsi NATO, asigurând totodată că va face personal tot posibilul pentru păstrarea ei, relatează EFE.
România
Majoritatea românilor (85%) vor petrece Paștele din 2026 acasă, în familie, cel mai ridicat procent din ultimii trei ani, în condițiile în care presiunile inflaționiste determină ajustări ale bugetelor, arată un studiu Reveal Marketing Research.
1
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a informat unele țări membre ale Alianței că președintele american Donald Trump dorește angajamente concrete din partea lor în următoarele zile pentru o contribuție la securizarea Strâmtorii Ormuz, au declarat joi agenției Reuters trei diplomați europeni.