Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, începând cu data de 28 ianuarie, se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activităţi esenţiale, pentru doza I, ceea ce reprezintă 35.304 persoane, având în vedere un deficit de doze de vaccin cu care se confruntă România în acest moment.
Local
Director al Serviciului de Ambulanță Județean Arad în anii 1990-începutul anilor 2000, dr. Vladimir Câmpeanu a condus instituția timp de 17 ani.
Local
O persoană a fost rănită după ce s-a răsturnat cu mașina, pe strada Eugen Popa din municipiul Arad.
UT Arad
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Local
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.
Local
La fel ca anul trecut, și ediția de anul acesta a festivalului Underground are o secțiune dedicată filmului. Pe 27 și 28 iunie, filmele de scurt și mediu metraj vor fi proiectate pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu.
UT Arad
Arădenii au prelungit înțelegerea cu fotbalistul kenyan până în vara anului 2028!
Local
Congresul PNL a contribuit la clarificarea situației partidului, consideră Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
1
Local
Traficul greu va fi interzis atât pe drumurile județene, cât și pe cele naționale și pe autostrăzi, din cauza valului de căldură.