O gospodărie din Păuliş este considerată focar de infecţie de către localnicii care au casele în vecinătatea ei.
Producătorii care deţin cotă de lapte trebuie să ştie că de la 1 aprilie începe noul an de cotă şi trebuie să depună o serie de declaraţii.
TOC. Un camion înmatriculat în Olanda și care transporta 31 de vaci s-a răsturnat pe DN 7, între localitățile Toc și Ilteu, la granița județului Arad cu Hunedoara.
ARAD.Peste 5.000 de metri pătraţi ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” Arad trec la autostradă.
ARAD - Ministerul Transporturilor se va alege cu peste 16 hectare de teren de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad.
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.