UPDATE: Agresorul lui Valentin Costea și-a recunoscut fapta. Vezi filmul cu reținerea agresorului.
ARAD. Valentin Costea, cunoscut arădenilor mai ales pentru întrecerile auto Drag Racing organizate pe Aeroportul Arad şi pentru atelierul său de tuning auto din Parcul Industrial UTA, a fost găsit în comă în atelier joi după-masa.
Viitoare colaborare între Acad. Ionel Valentin Vlad și Institutul de Științe ale Vieții al UVVG.
Invitatul elevilor de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” este actorul și revoluționarul arădean Valentin Voicilă.
ARAD. Tinerii democrat-liberali din Colegiul 2 au pregatit o acţiune „din inimă” de Sfântul Valentin. Şi pentru ca inima să nu lipsească, aceasta a fost creionata din baloane, iar gazdele au completat atmosfera idilică prin acordarea de diplome şi alte „argumente” specifice dragostei.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
3
România
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
2
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.