Zeci de tineri care s-au întâlnit să petreacă pe malul lacului, la Văliug, riscă să fie amendați. Petrecăreții au sfidat restricțiile impuse de pandemie, au încins un chef, de Paște, și au ținut să-i vadă toată lumea, postând imaginile pe rețelele de socializare. I-au văzut și polițiștii din Caraș-Severin, care s-au sesizat din oficiu și încearcă să-i identifice. Organizatorul petrecerii va fi amendat.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
UT Arad
Nici bine nu a pășit în sala de conferințe, că a și început să se dea în spectacol.
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
România
Moody's a menținut vineri ratingul atribuit României la „Baa3”, cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.
UT Arad
A fost 0-0, după două reprize diametral opuse. Arădenii au ratat în prima repriză, oaspeții, în cea secundă.
2
Mapamond
O curte de apel federală a blocat vineri construcția la Casa Albă a sălii de bal de mari dimensiuni dorite de președintele Donald Trump, informează AFP și Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan a trimis vineri Parlamentului spre reexaminare proiectul de lege privind metodele de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora.
ARADON Sport local
Alți doi sportivi legitimați la CS Universitatea Arad au avut prestații bune la Oradea, în competiția juniorilor.
Local
Sute de credincioși au trecut, vineri, pragul Bisericii Minoriților din Arad pentru a se închina Relicvei Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în municipiu și, totodată, pentru prima dată în România. Evenimentul face parte din pelerinajul organizat în cadrul Anului Jubiliar Franciscan 2026.
1