ARAD. Două transporturi din Ungaria, încărcate, în acte, cu „ulei tehnic universal”, transportau în fapt produse petroliere accizabile. Cazul a fost depistat de către Garda Financiară Arad pe 15 septembrie, când inspectorii GFA au controlat un ansamblu de transport în Vama Nădlac.
NĂDLAC. Agenţii de poliţie din Nădlac au oprit în trafic un bărbat de 24 de ani care transporta cu un autoturism, mai multe baxuri cu îmbrăcăminte, brelocuri, agrafe de păr, fără a avea acte legale de provenienţă asupra mărfurilor. Şoferul, Qing Y., cu reşedinţa temporară în judeţul Hunedoara, a declarat că marfa era destinată comercializării. Bărbatul a fost amendat iar marfa a fost confiscată.
ARAD. Garda Financiară Arad a oprit pentru control un microbuz înmatriculat în Ungaria care transporta pantofi. Conform informaţiilor furnizate de Garda Financiară Bucureşti s-a constatat că beneficiarul mărfii transportate este dat în consemn la frontieră, pe motiv că nu recunoaşte nici una din achiziţiile care au fost efectuate pe numele lui.
NADLAC. Poliţiştii de frontieră împreună cu ofiţerii SRI Arad, au reţinut azi noapte, 15 bărbaţi din Turcia care încercau să treacă frontiera cu Ungaria.
NĂDLAC. Un tânăr de 20 de ani, din Cluj dat în urmărire generală pentru furt a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Nădlac. Andrei S. călătorea într-un mijloc de transport internaţional, încercând să intre în România. Poliţiştii de frontieră au descoperit la control că pe numele clujeanul era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 6 luni.