aradon.ro Web analytics


Conform documentelor, cele trei tractoare în valoare aproximativă de 200.000 de euro, trebuiau să ajungă la o societate din Ilfov. Cei doi şoferi ai camionului, Csaba S., de 20 de ani, şi Sandor M.

NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit o minoră în vârstă de 16 ani care a încercat să iasă din ţară cu actul de identitate al cumnatei sale. Adolescenta a spus celor de la frontieră că documentul aparţine cumnatei ei şi că l-a luat fără ca aceasta să ştie.

NĂDLAC. Politistii de frontiera de la Nadlac au prins o minoră în vârstă de 14 ani, din România care a încercat să iasă ilegal din ţară prezentând la controlul de frontieră un document de identitate aparţinând altei persoane.

ARAD. Peste 400 de fapte de natură infracţională au fost constatate şi documentate de politistii de frontiera în primele şase luni ale acestui an. Totodată, în Punctele de Trecere ale Frontierei (PTF) arădene au fost descoperite 10 persoane urmarite general.

Local

Eli Lăslean, diagnosticată cu cancer la sân
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”

Evenimente

Regal Vienez, pe 6 decembrie, la Filarmonică
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.

Evenimente

„Colindul Sfânt şi bun”, în 29 noiembrie
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet. 1

Evenimente

Părintele Constantin Necula vine la Şiria
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”. 1

Local

Ce se întâmplă pe strada Horia? De ce se pun ţevi vechi?
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile. 1

Local

UPDATE. Incendiu în zona Balastierei Micălaca
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.

Local

Afişe în Braille în tramvaie şi autobuze
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.

Local

Drumul spre voluntariat în cadrul Crucii Roşii
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.

Local

„Școala altfel” cu jandarmii arădeni
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.