ARAD - Poliţiştii au descopetit arme, lunete, sistem de vedere pe timp de noapte, gloanţe şi peste 30 kg de vânat.
Un fost vânător a fost prins pe un fond de vânătoare în timp ce trăgea cu arma la ţintă.
ARAD. Un vânător care se afla la braconaj a fost împuşcat în picior cu o armă de vânătoare de un alt vânător.
ARAD. Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Exploziv şi Substanţe Periculoase au avut un weekend încărcat. Aceştia au descoperit la Samuil F., de 48 de ani, din Gurahonţ, 79 de capse şi 70 de grame de praf de puşcă deţinute în mod ileagal.
Sâmbăteni - Trupul neînsufleţit al lui Virgil Velin a fost găsit, astăzi, după amiază.
CURTICI. Tinerii elevi liberali au fost o zi în „umbra” primarului Bogdan Ban de la Curtici.
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.