ARAD. Stadionul Gloria din oraşul nostru a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, Campionatul Naţional de aruncări lungi pentru copii şi juniori, unde atleţii de la Clubul Sportiv Şcolar Gloria Arad au avut o comportare meritorie. Pregătiţi de prof. Constantin Miclea şi prof. Zoltan Szabo, sportivii arădeni au câştigat trei medalii de aur şi una de argint.
Local
De fiecare dată, în preajma alegerilor, ne amintim, nu întâmplător, de Caragiale.
UT Arad
Arădenii au câștiga cu 3-1, dar puteau da și alte goluri, FC U Craiova fiind depășită de miza meciului.
3
Local
În ziua de Paști, polițiștii au depistat un bărbat italian care conducea prin centrul Aradului, deși avea permisul suspendat.
Local
Târgul de Paști, organizat pentru prima dată în Piața Catedralei din Arad, va fi deschis încă o săptămână, mai exact până în 12 mai.
7
Mapamond
Un seism cu magnitudine 5,4 a lovit luni Taiwanul, conform unui anunţ al Centrului Seismologic European Mediteraneean (EMSC), transmit Reuters şi Xinhua.
România
Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai 2024.
Mapamond
Preşedintele chinez Xi Jinping a pledat luni, la Paris, ca ţara sa şi Uniunea Europeană să-şi consolideze „coordonarea strategică” şi să rămână „partenere”, în pofida diferendurilor multiple, de la comerţ la Ucraina, relatează AFP.
1