Alfa Romeo doreste sa devina o adevarata marca de volum si sa vanda in 2014 circa 500.000 de unitati pe an. Planul ambitios al italienilor prevede o crestere de cinci ori a vanzarilor in urmatorii patru ani.
ARAD - După ce parcă prinsese un avânt, sectorul IT a fost zdrobit de criză şi de scăderea vânzărilor.
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a etichetat Ucraina, care este atacată de Rusia, drept inamic al propriei ţări, informează Reuters.
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
2
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.