ARAD. Asociaţia Trust Society, în colaborare cu Liceul Teoretic “Mihai Veliciu” şi cu sprijinul europarlamentarului Iosif Matula, au pregătit, în avanpremieră la Ziua Copilului, o surpriză elevilor claselor primare de la Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” din Chişineu-Criş.
ARAD. Săptămâna care a trecut a fost una de foc pentru cei care fac educaţie rutieră în judeţ. Au avut loc nu mai puţin de trei concursuri. Astfel miercuri s-a desfăşurat la Arad faza judeţeană la ,,Cupa DHS” la care au participat 15 echipaje.
Lansare de carte, de „Ziua Şcolii”, la Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” din Chişineu Criş.
CHISIUNEU-CRIS. La Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din Arad a avut loc, recent, etapa judeţeană a concursului „Istorie şi societate în dimensiune virtuală”, în cadrul căruia patru elevi ai Liceului Teoretic „Mihai Veliciu” din Chişineu-Criş au obţinut următoarele premii: Biro Zsofy, din clasa a XI-a U, cu proiectul „Democraţie vs. Totalitarism”, a obţinut o menţiune, Boldor Eliza, din clasa a X-a R, s-a clasat pe locul II cu proiectul „Dinastia Tudorilor”, iar Mate Endre, din clasa a XI-a R ,cu proiectul „Iluminismul, scânteia democraţiei”, la secţiunea „Istorie” şi Toser Alexandru, din aceeaşi clasă, cu proiectul „Creativitatea”, la secţiunea „Socio-umane” au obţinut premiul I.
Între Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” din Chişineu-Criş şi Parohia Ortodoxă Ţipari.
România
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine beneficiază și cum se schimbă pensiile anul viitor
Pensionarii cu venituri cumulate din pensii de cel mult 3.000 de lei vor primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a sprijinului financiar acordat de Guvern pentru compensarea creșterii costului vieții.
Local
22 de proiecte cu o valoare totală de 45 de milioane de euro sunt implementate în Arad prin Programul Regional Vest.
România
Un report de peste 4,48 milioane de lei (peste 853.600 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, la tragerea de duminică, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 4,53 milioane de lei (peste 862.300 de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste şase luni, pentru a relansa procesul de pace din Ucraina, iar părţile implicate în război au convenit să suspende atacurile asupra capitalelor lor, Moscova şi Kiev, timp de 72 de ore, informează duminică EFE.
România
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
1
România
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.