ARAD. Doi minori au fost victimele unor accidente rutiere produse marţi, din fericire nu cu urmări grave. Primul acccident în care a fost implicat un copil a avut loc în Pecica, acolo unde un minor de 7 ani a fost lovit de o autoutilitară DAF.
La data de 31 decembrie ora 23.58, pe strada Horea din localitatea Florești, județul Cluj, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a trei persoane (27, 33, respectiv 3 ani), conducătorul autovehiculului părăsind locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Nu mai puţin de zece persoane au ajuns la Spitalul Judeţean Arad din cauza afecţiunilor provocate de frig, fiind duse la unitatea medicală de către ambulanţele noastre. Potrivit declaraţiilor doctorului Roberto Schill, managerul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Arad, sâmbătă a fost înregistrat primul arădean care a avut nevoie de îngrijiri medicale datorită temperaturilor scăzute.
Doi copii de 11 şi 8 ani împreună cu tatăl şi bunica acestora au suferit arsuri grave în urma unui incendiu izbucnit în camera în care se aflau. Copilul de 11 ani şi tatăl acestuia vor fi transportaţi cu un avion al Ministerului Apărării Naţionale, la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
ZĂBRANI. Familiile celor nouă persoane, dintre care opt decedate, implicate în groaznicul accident de circulaţie petrecut pe DN 7, în apropiere de Lipova, vor primi ajutoare de la Primăria Zăbrani.
Ştiri sportive
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost internat de urgență într-un spital din Capitală, duminică, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament, a anunțat Federația Română de Fotbal într-un comunicat.
ARADON Sport local
TG. JIU. Trei dintre cei cinci arbitrii arădeni incluşi în programul „Cavalerii Viitorului 7” au debutat în Liga 3-a, suv privirile unuia dintre componenţii Comisiei Centrale a Arbitrilor, vâlceanul Adrian Comănescu.
ARADON Sport local
Trupa lui Giovanni Catanzariti a reuşit accederea, în premieră, în play-off-ul Ligii a 3-a.
Local
ARAD. Recent, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad a avut loc lansarea cărţii ,,Poeme de buzunar”, scrisă de Vladimir Belity la vârsta de 88 de ani.
UT Arad
ARAD. La finalul jocului amical cu divizionara secundă, CS Dumbrăviţa, câştigat cu 2-0, graţie reuşitelor semnate de Roman şi Ciubăncan, tehnicianul roş-albilor, Adrian Mihalcea, a vorbit despre acest test, dar şi despre jocul care urmează în play-out.
UT Arad
ARAD. Pauza de naţionale, i-a oferit antrenorului Adrian Mihalcea posibilitatea de a-i vedea la lucru, în antrenamente şi un joc amical, pe jucătorii care au bifat mai puţine minute în acest an, dar şi pe câţiva juniori de perspectivă din cadrul Academiei UTA.