Manevra Heimlich este o tehnică de prim ajutor utilizată pentru a salva o persoană care s-a înecat cu un obiect străin care împiedică respirația normală. Această manevră este eficientă în cazul în care o persoană se sufocă și nu poate respira cum trebuie. Mircea Albu, coordonator Anestezie Terapie Intensivă la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara, explică cum trebuie să acționăm.
Boala bronșiectazică (BB) este tema abordată de specialiștii de la Spitalul de Boli Infecțioase în această săptămână în cadrul rubricii „Lecția de la Babeș”. Managementul BB urmărește reducerea acutizărilor și a simptomelor, îmbunătățirea calității vieții și reducerea riscului de complicații viitoare.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat, ascunși într-un portbagajul unuiautoturism, trei cetăţeni din Etiopia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Mapamond
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa.
Local
17 iunie ar putea deveni Ziua Cetății Aradului, propunerea venind din partea membrilor Clubului Rotary Arad Cetate.
Local
Filmul „Pasagerii nopții“ - „Les passagers de la nuit“, în regia lui Mikhaël Hers, va fi proiectat la Cinematograful Arta din Arad.
Local
Serviciul Județean Anticorupție Arad a desfășurat activități de educație pentru promovarea integrității, cu instructori auto și cursanți ai școlilor de șoferi.
Mapamond
O navă filipineză s-a ciocnit luni cu o navă chineză în Marea Chinei de Sud, în apropiere de Insulele Spratly, disputate de cele două ţări, a anunţat paza de coastă chineză.
Ştiri sportive
Selecţionata Angliei a învins reprezentativa Serbiei cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe Arena AufSchalke din Gelsenkirchen, într-un meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
Ştiri sportive
Selecţionatele Danemarcei şi Sloveniei au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), duminică seara, la Stuttgart, în primul său meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.