STUTTGART - Victor Hănescu s-a calificat, ieri, în turul secund al turneului de la Stuttgart (450.000 de euro), 6-4, 7-6(6) cu neamţul Dominik Meffert.
Tenismenul român Victor Hănescu a fost eliminat, sâmbătă, de la Wimbledon, după ce a fost învins în turul 3 de francezul Gilles Simon, al 8-lea favorit al turneului.
Tenismenii Victor Crivoi şi Victor Hănescu şi jucătoarele Sorana Cârstea, Alexandra Dulgheru, Edina Gallovits, Monica Niculescu şi Raluca-Ioana Olaru au fost admişi direct pe tablorile principale de simplu ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
BUCUREŞTI - Victor Hănescu a avansat două locuri în clasamentul ATP, până 29, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera sa, în timp ce lider rămâne ibericul Rafael Nadal 12.735 puncte, urmat de Roger Federer 10.620 puncte şi Andy Murray 9.230 puncte.
Victor Hănescu a fost eliminat, ieri, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, după ce a pierdut în faţa chilianului Fernando Gonzales, cap de serie numărul 12, scor 2-6, 4-6, 2-6.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.
România
Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.