Aflată pe primul loc în Liga 4 la fotbal după disputarea a 15 etape din sezonul 2019-2020, Victoria Zăbrani a primit asigurări din partea administraţiei locale de sprijin a activităţii fotbalistice, chiar dacă bugetul Primăriei a avut de suferit după pandemia de coronavirus. Totul pentru ca băieţii pregătiţi de Dorel Mutică să continue seria formidabilă, de zece succese consecutive, lucru pe care Victoria Zăbrani nu l-a mai realizat de-a lungul istoriei la un asemenea nivel.
ZĂBRANI. Surprinzătorul lider din Liga 4 la fotbal, Victoria Zăbrani, a pus punct vacanţei de iarnă. La prima strigare a anului, antrenorul Dorel Mutică a avut doar 14 jucători la dispoziţie, printre care şi singura noutate de până acum, atacantul Vasile Maşniţă. Au existat trei absenţi motivaţi (Vasilca, Kocsis şi Vasi), unul medical (Hodan) şi unul nemotivat (Cornea).
Sâmbătă, de la ora 18, la Şiria, pe stadionul „Otto Greffner”, se dispută ultimul act al Cupei României, faza judeţeană. Faţă în faţă se vor afla Crişul Chişineu Criş şi Victoria Zăbrani. Prima e chiar campioana Ligii a IV-a, iar adversara e pe ultimul loc al podiumului, în lot având mai mulţi jucători experimentaţi şi de valoare.
Local
Aflat la a treia ediție, Festivalul Cârnatului Proaspăt, a adunat mii de oameni în Parcul Mare al Orașului Nădlac.
Local
Celebra formație maghiară EDDA, a adunat mii de oameni în centrul orașului Pecica.
Ştiri sportive
Bayer Leverkusen, antrenată de spaniolul Xabi Alonso, a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia FC Augsburg, într-o partidă disputată sâmbătă, devenind cu această ocazie prima echipă din campionatul de fotbal al Germaniei fără nicio înfrângere pe parcursul unui întreg sezon, informează DPA.
România
Persoanele care donează sânge între 18 mai şi 30 iunie, atât la caravana mobilă, cât şi în Centrele de Transfuzie din ţară, în cadrul campaniei Blood Network, ajunsă în acest an la a X-a ediţie, vor primi un bilet gratuit de o zi la festivalul UNTOLD sau Neversea, au anunţat organizatorii.
Local
Ediția cu numărul 20 a evenimentului internațional Noaptea Muzeelor a fost completată de ediția a doua a MuseumArad Reenact Fest.
Local
Un bărbat de 54 de ani și un tânăr de 17 ani au fost transportați la spital în urma unui accident de la Șepreuș.
România
Sâmbătă a fost inaugurat terminalul extins și modernizat al Aeroportului Oradea.
Mapamond
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, citând decretele publicate în Jurnalul oficial.