Tentativă de omor este infracțiunea pentru care este cercetat vietnamezul care a înjunghiat un conațional în noaptea de 14 spre 15 august, într-un imobil de pe Câmpul Liniștii, unde sunt cazați aproximativ 35 de cetățeni străini. Viața victimei a fost pusă în pericol, s-a concluzionat în urma raportului preliminar de constatare medico-legală. Agresorul a fost reținut pentru 30 de zile și urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad.
Un vietnamez a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență Arad, în noaptea de duminică spre luni, cu o rană în zona abdominală. Potrivit informațiilor noastre, bărbatul - în vârstă de aproximativ 40 de ani - a fost înjunghiat în zona abdominală după o ceartă cu un alt vietnamez. Totul s-a produs pe fondul consumului de alcool.
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac-Nagylak au depistat un cetăţean din Vietnam care a încercat să iasă din România folosindu-se de un document de călătorie eliberat de autorităţile din Cehia, ce aparținea altei persoane. La controlul de frontieră s-a descoperit că persoana nu este una şi aceeaşi cu cea din documentul prezentat.
Mapamond
Prim-ministrul canadian, Mark Carney, a anunțat sâmbătă măsuri de retorsiune care vizează, printre altele, oțelul și produsele lactate americane, după ce a respins acordul propus de Washington, cu care relațiile se află la un minim istoric, transmite AFP.
Local
Unsprezece ambulanțe și trei mașini de pompieri au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1:30, la un incendiu izbucnit la un centru medical de pe Calea Aurel Vlaicu.
UT Arad
Elevii lui Mihalcea nu au câștigat nici în fața Corvinului, deși au marcat un gol, anulat după opt minute de analiză în camera VAR.
3
Local
Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” lansează campania „Un ghiozdan pentru un zâmbet”, prin care arădenii sunt invitați să doneze rechizite pentru copiii din familii vulnerabile.
Mapamond
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a exprimat sâmbătă oroarea şi emoţia după cele mai recente atacuri ruseşti care au lovit un centru comercial, anunţând desfăşurarea de noi rachete „interceptoare pentru a oferi Ucrainei toate mijloacele necesare pentru a-şi apăra cerul”, transmite AFP.
2
Local
Consilierii judeţeni din Arad au aprobat, vineri, realizarea de investiţii la aeroportul local, care în luna noiembrie ar urma să preia zborurile de la Timişoara, unde vor avea loc lucrări la baza aeriană.
4
România
Lucrările la secțiunea Margina–Holdea a autostrăzii A1 avansează într-un ritm susținut. Potrivit directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, șantierul a ajuns la un stadiu fizic de 72%, iar pe primii kilometri a început deja așternerea asfaltului.
Local
Sâmbătă dimineață, două autospeciale și 10 pompieri militari din cadrul ISU Arad au plecat în Serbia, pentru a oferi sprijin în stingerea incendiilor de vegetație uscată.