Peste o mie de arădeni au asistat, miercuri seara, la ştrand, la prezentarea făcută de primarul Gheorghe Falcă privind viitorul Aradului.
PĂULIŞ. Decimată de absenţe, echipa oaspete a fost o pradă uşoară pentru păulişeni, care şi-au creat o sumedenie de ocazii la poarta lui Dronca, tranşând în mare măsură cursa de rămânere în Liga a IV-a. A fost Păulişana – Viitorul 9-0, prin golurile marcate de Daniel Popa (min.20, 29, 52, 61, 78), E. Calancea (min. 25), Lazăr (min. 42) şi Farago (min. 64 şi 84).
Peregu Mare. Cu o bază sportivă model (gard împrejmuitor și vestiare dotate în totalitate cu termopan, plus dușuri cu apă caldă), Viitorul Peregu Mare pare o echipă ce nu are ce căuta în subsolul ligii a VI-a. Aducând în această iarnă trei jucători peste nivelul campionatului, echipa prezidată de chiar primarul Emeric Kovacs poate spera la mult mai mult în acest retur de campionat. În prima etapă a părții secunde a campionatului, Viitorul Peregu Mare a trecut de Voința Munar, cu scorul de 2-0. Golurile au fost marcate de Mircea Dumitru și Vasile Tironiac.
BĂILEŞTI. Sala de sport din localitatea Băileşti (judeţul Dolj) a găzduit a treia ediţie a Campionatului Naţional de oină în sală, rezervat juniorilor I şi II. Printre cele şase participante s-a aflat şi echipa arădeană Viitorul Almaş, situată în ierarhia finală pe locul 5 la juniori I şi pe poziţia a patra la juniori II.
Şi au zburat raiduri, raiduri “Şoimii” din Şimand prin apărarea şepreuşenilor, de 6 ori lăsând urme în poarta gazdelor.“Coa la aştia cum ne bat”, se auzeau exclamările cât mai dese, pe vreme ce trecea timpul ,din gurile spectatorilor aflaţi în spatele gardului de la Şepreuş.
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.