Local
Odată cu introducerea sensului unic, pe partea dreaptă a străzii vor fi amenajate și marcate locuri de parcare.
Advertorial
Mulți cumpărători acordă atenție puterii, consumului energetic sau funcțiilor inteligente atunci când aleg un aparat de aer condiționat. Totuși, performanța echipamentului nu depinde exclusiv de caracteristicile tehnice. Modul în care acesta este instalat poate influența eficiența, nivelul de confort și durata de utilizare.
Local
Secția de Istorie a Complexului Muzeal Arad a fost complet modernizată și se va redeschide pentru public după patru ani, cu tehnologii noi, precum realitate virtuală și augmentată, acestea fiind primele investiții care au avut loc în ultimii 50 de ani.
Local
Membră a PSD Arad, Căprucean a intrat în CLM, urmare a demisiei colegei sale de partid, Georgiana Mariș.
Local
Conducerea spitalului spune că are toleranță zero față de astfel de fapte, poliția anunță că, în cauză, a fost întocmit dosar penal, iar firma de pază nu are, deocamdată, nicio reacție.
1
Local
Compania de distribuție a gazelor naturale avertizează asupra pericolelor care ar putea apărea dacă sunt ignorate verificările și reviziile făcute la termen.