aradon.ro Web analytics


Pentru că fotbalul este unul dintre sporturile solicitante, care necesită efort intens, jucătorii se confruntă de cele mai multe ori cu cerințe fizice ridicate și au nevoie de o doză cât mai mare de energie. Atât obținerea și menținerea celor mai bune performanțe, cât și menținerea celei mai bune stări de sănătate sunt priorități pentru jucătorii de fotbal, iar pentru acestea poate fi nevoie de multe ori de suplimente izotonice, de vitamine și de colagen.
Scăderea acuității vizuale ar putea părea o problemă inevitabilă pe măsură ce înaintați în vârstă, însă cu o alimentație potrivită vă puteți păstra o vedere mai bună mai mult decât ați crede. De exemplu, morcovii și legumele cu frunze verzi sunt considerate unele dintre cele mai bune alimente pentru ochi, deoarece contin antioxidanți și vitamine, printre care vitaminele C, E, A, dar și carotenoizi precum luteina și zeaxantina. Acestea protejează macula, cristalinul și corneea ochiului, reducând în același timp daunele și inflamația cauzate de radicalii liberi, care distrug țesuturile ochilor.
ARAD. În cursul acestei luni, Crucea Roşie (CR) Arad a derulat o amplă campanie umanitară constând în donarea a peste 1.800 de produse medicale (eurovita anghinare digest, eurovita protecite hepatica, eurovita somn, Septivol - gel de igienizare).
Vitaminele consumate chiar si cu moderatie, pe baza unei scheme preventive proprii, pot fi periculoase pentru cei care le iau in doze zilnice, oameni care spera ca luand aceste comprimate isi vor mentine sanatatea si chiar vor tine la respect cancerul.

România

Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare” a fost depusă
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.

România

Instanța supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraților
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.

Local

POLITIC. Falcă, despre revitalizarea economiilor locale
Europarlamentarul arădean vorbește despre o inițiativă legislativă referitoare la crearea de locuri de muncă.

Local

Apar limitatoare de viteză pe drumurile județene

Local

POLITIC. Cadar cere bani pentru calea ferată

Advertorial

Viața profesională după laringectomie: cum te ajută un laringofon să comunici eficient la locul de muncă
Laringectomia totală este o intervenție majoră care, dincolo de provocările medicale și emoționale, aduce o schimbare radicală în viața de zi cu zi a pacientului. Una dintre cele mai importante provocări după această operație este pierderea vocii naturale - un aspect esențial nu doar în viața personală, ci mai ales în cea profesională.

Local

Au început lucrările la canalizarea din Micălaca
Compania de Apă a început lucrările de reabilitare a canalizării pe strada Păstorului, din municipiu.

Local

Poliția, verificări pe drumurile din Arad, în așteptarea iernii
IPJ Arad anunță că au fost luate o serie de măsuri pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe perioada iernii.

Local

5 activități de iarnă care dezvoltă abilitățile copilului tău
Iarna nu e doar despre frig! Descoperă cum activitățile sezoniere stimulează dezvoltarea fizică, cognitivă și emoțională a celor mici.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.