Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” ar trebui să ştie că pe acea porţiune de cale ferată (în apropiere de strada Ardealului din Grădişte – n.r.) există o limită de viteză pentru trenuri, tocmai pentru a nu produce gălăgie şi disconfort locuitorilor din acea zonă.
Peste 110 vitezomani au fost amendați de polițiștii rutieri pentru că au depășit viteza legală de deplasare.
BĂTUȚA. Arădeanul a fost prins de radar pe DN7, în afara localității Bătuța.
ARAD. 46 de șoferi au rămas fără permise de conducere în urma unei acțiuni rutiere a polițiștilor desfășurată în weekend.
La viteze mari, orice obiect aparut pe autostrada poate duce la un accident.
România
Mesajul privind prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la gaze nu este unul potrivit, deoarece acest lucru înseamnă că România va intra cu siguranţă în procedură de infringement, a declarat marţi, la o conferinţă de specialitate, Volker Raffel, CEO al E.ON România.
Local
Polițiști Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a șapte persoane – șase bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 16 și 56 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc, efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în lipsa unor măsuri de eficientizare a administraţiei publice locale, se va ajunge la reducerea numărului de comune.
Local
Delta Force (Liceul Național de Informatică), Harambe Cartel („Moise Nicoară”) și BIT-MO (CN „Preparandia D. Țichindeal”) au reușit să se califice la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge.
1
Mapamond
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu există niciun motiv de entuziasm în legătură cu presiunea exercitată de președintele american, Donald Trump, asupra Europei și Ucrainei, deoarece mai este mult de parcurs în discuțiile privind pacea în Ucraina, a relatat RIA marți, preluată de Reuters.