ARAD. Primarul Gheorghe Falcă le-a precizat consilierilor locali că va organiza peste o lună de zile o vizită pe şantierul primei lucrări realizate în Arad pe bani europeni nerambursabili: modernizarea centrului vechi.
PECICA. Un grup de tineri belgieni se află, timp de zece zile, la Pecica, perioadă în care vor face cunoştinţă cu oraşul şi obiectivele din jur. Cei şase băieţi cu vârste cuprinse între 15 şi 18 de ani şi cei doi însoţitori sunt din comuna Woluwe-Saint-Pierre (cartier al capitalei belgiene Bruxelles), localitate cu care Pecica este înfrăţită de peste două decenii.
ARAD. Vine în vizită la Arad. Este vorba de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care va fi prezentă astăzi în municipiu.
ARAD. Oaspetele de onoare a fost Execelenţa Sa, David Oren, ambasadorul Israelului în România.
ARAD. Eveniment cu totul deosebit vineri, pe 2 iulie, în Atrium Center Arad, protagoniştii fiind membrii Familiei Regale a României, însoţiţi de importante personalităţi ale Casei Imperiale de Habsburg şi ale diplomaţiei austriece.