ARAD. Şi în acest an, Primăria Vladimirescu a fost alături de BANATJA şi Forumul Democrat German, în organizarea Kerwei-ului.
ARAD. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a ajuns pe mâna poliţiştilor Serviciului de Combatere de Criminalităţii Organizate Arad şi a procurorilor DIICOT Arad după ce, în repetate rânduri, ar fi vândut cannabis pe raza municipiului Arad şi comunei Vladimirescu.
VLADIMIRESCU. Sâmbăta, 9 mai, va avea loc „Parada portului popular șvăbesc în Vladimirescu”.
ARAD. Nu ai foarte mulţi bani? Nu poţi fugi în lumea largă ori de câte ori e zi liberă de la Stat? Nu îţi permiţi să-ţi iei maşina şi să pleci în zonele în care aerul e de respirat şi natura îţi bate la uşă? Poţi opta pentru cele două păduri din imediata vecinătate a Aradului, iar costurile sunt pentru toate bugetele.
ARAD. Fuziunea PNL-PDL în judeţ este pe ultima sută de metri, fiind alcătuite filiale în aproape toate comunele. Primarul Comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, este preşedintele noii formaţiuni din comună.
România
Responsabilii politici trebuie să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci, a transmis, vineri, președintele Nicușor Dan, ca reacție la datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit cărora țara noastră a încheiat anul trecut în recesiune tehnică.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la amânarea deciziei CCR în cazul pensiilor magistraților, că „aceste amânări sunt nesănătoase din toate punctele vedere pentru încrederea publică”, menționând că e foarte probabil să aibă ca efect constatarea de către Comisia Europeană că țara noastră nu a îndeplinit acest angajament și va pierde banii care sunt reținuți, aproximativ de 231 de milioane de euro.
România
O persoană a murit, vineri, în urma unui incendiu care a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor, din Sectorul 6 al Capitalei.
Local
Joi, 12 februarie 2026, fost prezentat publicului arădean noul proiect social-educațional al Patriarhiei Române, intitulat Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, în cadrul unei întâlniri desfășurate în sala de conferințe a Hotelului Continental-Forum din municipiu.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că ajutorul pe care România l-a acordat Ucrainei, anul trecut, a fost în jur de 50 de milioane de euro, printr-o alocare bugetară la NATO.
Local
În perioada 7–9 mai, UAV găzduiește a IX-a ediție a ICIREd, o conferință internațională care va reuni cercetători de prestigiu și inovatori din țară și din străinătate.
4
Local
O suprafață de aprozimativ 3,5 hectare s-a transformat într-o adevărată groapă de gunoi, mai mult de jumătate din deșeurile abandonate fiind de origine textilă.
1
Local
Primarul Călin Bibarț adresează un ultim apel public către proprietarii acestor autovehicule, solicitându-le să le revendice înainte de finalizarea procedurilor legale.