ARAD. „Bătrâna Doamnă” a trecut de CS Vladimirescu, la limită, 2-1, într-un joc amical disputat pe „Şega”.
ARAD. După mai puţin de o săptămână de pregătire, UTA pregăteşte primul meci amical din acest an. Este vorba de partida de sâmbătă, de pe terenul „Şega”, contra echipei CS Vladimirescu. Partida se va disputa începând cu ora 11 şi va fi un bun prilej pentru antrenorii Nagy şi Stupar să vadă la lucru jucătorii nou sosiţi.
VLADIMIRESCU. Diriguitorii grupării de Liga III, CS Vladimirescu, au bătut în cuie programul jocurilor de verificare din această iarnă. Balul va fi deschis, sâmbătă, 14 ianuarie, pe terenul Şega, împotriva celor de la UTA.
VLADIMIRESCU. Am muncit prea mult pentru a ajunge în Liga III şi nu vrem să fim doar o prezenţă efemeră – spune Cristi Sculici, managerul CS Vladimirescu, echipă care are ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Misiunea nu este una deloc simplă, dar poate fi realizabilă, dacă ţinem cont de întăririle bifate în această iarnă la nivelul lotului de jucători.
VLADIMIRESCU. Evoluţia mai puţin convingătoare din prima parte a sezonului actual de Liga III, l-a obligat pe managerul-antrenor Cristi Sculici să caute soluţii pentru întărirea lotului echipei din Vladimirescu.
România
Oana Ţoiu a subliniat la Munchen necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a subliniat, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, între altele, necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO.
Mapamond
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, un critic acerb al preşedintelui Donald Trump, a declarat sâmbătă că vede tot mai multă determinare în Europa de a-i rezista liderului american, relatează dpa.
România
Un copil de 7 ani din Ighişu Nou, judeţul Sibiu, a murit după ce a fost lovit de un balot de fân. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Mapamond
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a avertizat SUA sâmbătă împotriva derulării unor politici unilaterale, afirmând că o astfel de abordare nu va avea succes într-o lume a puterilor în competiție, relatează dpa.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat sâmbătă speranța că discuțiile de pace mediate de americani săptămâna viitoare la Geneva vor fi serioase și substanțiale, dar și-a exprimat preocuparea că Ucrainei i se cere „prea des” să facă concesii în negocieri, relatează Reuters.
4
Mapamond
Opozantul Aleksei Navalnîi, care a murit în februarie 2024 în circumstanțe tulburi într-o închisoare din Rusia, a fost „otrăvit” cu o „toxină rară” de Moscova, acuză sâmbătă cinci țări europene, într-un anunț făcut pe marginea Conferinței de Securitate de la Munchen, relatează AFP.
2